Expozitiune finala

Deja-vu.. E ca o expozitiune finala. Cand luminile se sting, cand suflarea mea ia foc, cand imi dispar vorbele.. Cand noaptea e chiar cea mai fidela amanta.. Cand se prabusesc gandurile mele pe foaie si iau foc.
E ca o expozitiune finala..cand iei ciocolata unui bebelus abia sosit in aventura, stiind ca ii frangi inima.. Cand te urci intr-un avion desucheat si o sa se faca spulbere.. Cand timiditatea ti se urca in gat, dar continui sa te balbai.
Toate au un inceput.. Si bineinteles un final. Chiar si viata. Dar totusi, fara moarte ce ar fi viata? Nu am intelege ce reprezinta graba, dorinta de a spune ceva, de a rasfata pe cineva, de a mangaia sufletul cuiva. Prefer sa le numesc.. lucruri cu expozitiune finala. Nici nu incep bine, ca se si termina.. As putea cauta un antidot pentru lucrurile care nu ajung decat foarte greu la deznodamantul principal. Dar as retine tot farmecul. Probabil multi spun ca nu exista lucruri,obiecte,fiinte care nu au un sfarsit.. Ei,parerea mea.. este cu totul si cu totul alta. Dumnezeu nu se “termina”, nu se consuma, nu oboseste, nu joaca prea multe carti, nu poarta masti, dar nu il vezi..nu il atingi.. Iarasi, dragostea adevarata nu se odihneste deloc atunci cand se infiltreaza in sufletul nostru. Nu i se termina fitilul nici cand nu mai e deloc curent..Nu se stinge daca bate vantul mai tare..
Expozitiune finala. Cand vad sufletele pereche cum apuca drumuri diferite, fara nicio harta, niciun gand de bine. Cand cerul se prabuseste peste ei, si nu fac altceva decat sa se gandeasca.. sa se gandeasca..
Si la sfarsit.. inainte de cei 2 m sub pamant, am sa ingrop cu mine un album..numit Viata, care incepe cu Expozitiune finala si se termina cu Deznodamant Principal.